Darnicia

’’Mulţimea celor ce crezuseră, era o inimă şi un suflet. Nici unul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte.Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus.Şi un mare har era peste toţi. Căci nu era nici unul printre ei, care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute, şi-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie. Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, adică, în tălmăcire, fiul mângâierii, un Levit, de neam din Cipru, a vândut un ogor, pe care-l avea, a adus banii, şi i-a pus la picioarele apostolilor.’’

Credincioșii erau una în inimă și gând – și nimeni nu spunea că vreunul dintre bunurile lui este al lui, ci aveau totul în comun. 33 Apostolii depuneau mărturie cu mare putere despre învierea Domnului Isus, iar Dumnezeu revărsa din harul Lui peste ei toți. 34 Nimeni din grup nu era în nevoie, pentru că toți cei care aveau în proprietatea lor ogoare sau case le vindeau, iar banii câștigați din vânzare îi aduceau 35 și-i puneau la dispoziția apostolilor, care-i împărțeau fiecăruia după cum avea nevoie. 36 Iosif (un levit din Cipru, căruia apostolii îi ziceau și Barnaba, care tradus înseamnă « cel care încurajează ») 37 a vândut un ogor pe care-l avea, a adus banii și i-a pus la dispoziția apostolilor.

‘’ Măcar daţi coşul din mână în mână ‘’… şi de fiecare dată îmi plec capul, ruşinat de acest îndemn, care, pe lângă faptul că mă mustră, îmi şi aduce aminte de anumite rugăciuni făcute în vremurile în care buzunarele nu erau sparte iar cod-ul PIN al cărţii de credit nu-l ştiam pe dinafară. Cert este că m-am obişnuit să găsesc amenzi pe parbrizul maşinii, iar la final de lună, după ce tragem linie, oftez împreună cu soţia, întrebându-ne unde s-au dus ‘’atâtia ’’ ?, ne resemnăm şi mergem mai departe. Să fiu sincer, ne-am înscris cu o anumită suma pentru proiectul bisericii, dar aceasta nu reprezintă zeciuiala din veniturile noastre, restul pâna la a zecea parte are Domnul grijă să completeze, cu amenzi,reparaţii la masină, mici pierderi de bani, cheltuieli imprevizibile sau chiar
câteva ‘’zile de odihnă’’. Adevãrat este cuvântul care zice : din 10 lei dacă 1 dai pentru Domnul şi 9 foloseşti tu, nu rămâi decât cu 1, cel care Domnului l-ai dăruit… ; cât despre
aşteptările pe care le am de la biserică, nu am nici cea mai mică pretenţie,pentru că sunt conştient că am atât cât fac, şi… ce fac ? Mă gândesc că, atunci când inimile sunt aprinse pentru Cristos, din ele se va revărsa dragoste şi pentru fraţii şi surorile lor de credinţă. Dragostea aceastase manifestă prin dărnicie. Astfel, primii credincioşi au exprimat realitatea vieţii lor comune în Cristos prin dăruirea bunurilor personale în folosul bisericii. În loc să fie egoişti, păstrând doar pentru ei bunurile de care dispuneau, ei au considerat averea lor o proprietate comună, pentru toţi credincioşii. Oriunde se semnala vreo nevoie, ei vindeau ogoarele sau casele şi depuneau înaintea apostolilor sumele astfel obţinute, pentru a putea fi folosite la acoperirea acestor nevoi. Era instinctul inimilor care şi-au găsit adevărata comoară în sfera în care înviase Cristos. Contrastând biserica primară cu creştinismul zilelor noastre, evanghelistul Luca ar fi nevoit, din păcate, să scrie ceva de genul : «Mulţimea celor care crezuseră, avea o inimă împietrită, şi un suflet înţepenit, fiecare din el zicând că bunurile de care dispune sunt ale lui şi că toate lucrurile le deţin în acest mod. Iar ei mărturiseau cu mare putere despre atracţiile lumii acesteia şi un mare egoism era peste ei toţi. Şi mulţi dintre ei erau lipsiţi de dragoste, căci toţi cei care posedau terenuri îşi cumpărau şi mai multe, şi uneori dădeau o micã părticică în folosul public, pentru ca numele lor să apară cu litere de-o şchioapă pe paginile ziarelor şi se împărtea fiecăruia elogii după cum avea
nevoie’’ .Pe cât de trist, atât de adevărat !…O ! … dacă am avea puterea Rusaliilor în inimile noastre, am cunoaşte şi roadele Rusaliilor în vieţile noastre!

11